ZiuaMinunilor cu printul The Beetle

La invitaţia Prinţesei Sonia am participat pe 1 aprilie la ZiuaMinunilor. Nu a fost deloc o păcăleală, ci chiar o zi minunată petrecută alături de alte prinţese din blogosferă la sediul Porsche Bucureşti Nord şi prinţul The Beetle.

Această zi a minunilor a fost reprezentată de lansarea noului VW Beetle, eveniment de care s-a ocupat  Sorana Savu si echipa ei de la Premium PR. Frumuseţea prinţeselor a fost imortalizată de minunata echipă de la Foto Union, echipă pe care eu o admir foarte mult, iar zâmbetele şi voia bună a fost obţinută cu sprijinul celor de la Trupa Obligo (spectacolele lor de improvizaţie le puteţi urmări în fiecare duminică seara la Joy Pub).

Organizatorii au făcut dintr-un eveniment care în general este adresat băieţilor şi pasionaţilor de maşini, unul foarte plăcut femeilor. Acest lucru a fost posibil şi prin inserarea în program a unei sesiuni de make-up, a unei mici expoziţii de pantofi marca Dan Coma (Cristina Constantinescu este fericita câştigătoare a unui voucher pentru achiziţionarea unor pantofi din colecţia creatorului), a unei expoziţii de fandacsii cu care ne-am răsfăţat şi noi purtându-le pe întreaga durată a evenimentului.

La plecare am primit fiecare dintre noi, câte un premiu de consolare, mai exact câte un catalog de prezentare Beetle, acesta bucurându-se de un design care atrage chiar şi atenţia femeilor. Noul model The Beetle este şi fericitul posesor al unui site de prezentare destul de atrăgător. Şi pentru a  exista un premiu de consolare este evident că cineva a câştigat un premiu mul mai mare. Într-adevăr, Carmen Albişteanu a plecat acasă cu simpatica maşinuţă, mai exact cu prinţul Broscoi şi îi va ţine companie exact ca în basme, 7 zile şi şapte nopţi. Un prinţ broscoi a mai fost luat acasă şi de Lavinia Biberi, însă aceasta fiind unul delicios, mai exact un tort.

Felicitări organizatorilor pentru un eveniment minunat!

P.S.: Am un voucher de 7% discount, valabil toata luna aprilie pe care îl ofer cadou persoanei care doreşte să-şi achiziţioneze un Beetle :D

Related Posts

4 thoughts on “ZiuaMinunilor cu printul The Beetle

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *