M-am izbit zilele trecute de o întrebare lipsită de logică, după părerea și experiența personală: cam cât timp suferi atunci când pierzi o ființă apropiată? Un sentiment de furie m-a cuprins în prima secundă, îmi venea să urlu, să trântesc o ușă în fața persoanei cu pricina. M-am oprit singură. Nu era cazul. Nu era momentul să dau din suferința mea. Nu îmi doresc să împărtășesc așa ceva.
Însă m-am întrebat și eu după. Din nou. De parcă nu-mi era de-ajuns că m-am întors cumva la o stare cu care am început să conviețuiesc. Această întrebare nu e firească. Poate dacă era vorba despre un lucru, despre un animal, eu aș fi avut un răspuns. Am plâns la 17 ani când mi-a fost furat primul meu telefon, dar mi-am revenit la ceva vreme când am reușit să-mi iau unul nou; am plâns când mi-a murit o pisică, mă gândesc cu o ușoară nostalgie și acum, dar când mi-am luat o alta mi-am revenit.
Dar când pierzi o ființă apropiată? Păi zi de zi sunt pusă în contexte în care se vorbește despre părinți. Și ajung să scap și eu o propoziție, aproape în șoaptă, eu l-am pierdut pe tata. Cam cât timp o să mă doară asta? TOATĂ VIAȚA MEA. cam așa se-ntâmplă cu ființele dragi, zi de zi sunt circumstanțe în care apar în mintea noastră. Și nu o zic cu vreun regret, dorul conștient eu simt că mă ține aproape de el. E ceva ciudat oricum.
Și, pe lângă contextele zilnice, mai sunt zilele de care ne bucuram împreună. Și pe lângă aniversarea mea, de exemplu, peste care poate am trecut mai ușor fără un telefon de la el (chiar dacă l-am așteptat și anul acesta și cu siguranță o să-l mai aștept), este astăzi ziua lui, una mult mai importantă pentru mine decât a mea. Și aș vrea să fac bilanțul acela cu care eram mereu obișnuită: până astăzi s-au întâmplat astea, de astăzi înainte mergem după acest plan. Nu am cu cine să-l fac. Și mă cred puternică și-mi zic zi de zi că nu mă las cuprinsă de nostalgii, dar nu prea-mi iese, adică nu-mi iese deloc.
Unele dintre cele mai importante zile de bucurie din viața noastră capătă un sigiliu și devin unele triste. Zic despre ale mele. Și totuși învăț să le trăiesc, altfel, și merg mai departe cu o strângere de inimă, și ce strângere.
https://www.youtube.com/watch?v=QVwZqoyLsw4